duminică, 14 iunie 2009

Guta canta muzica populara

Manelistul e pe punctul de a renunţa la genul care l-a consacrat, pentru că vrea s-o dea pe muzică populară. Deja a înregistrat câteva piese celebre în Ardeal - “A trecut dorul odată”, “Decât un bărbat jegos”, “Stau printre străini cu teamă” - şi are de gând să scoată un album cât mai curând.

Pentru că o dată cu schimbarea stilului muzical se impune şi una de look , Guţă a facut doua schimbari majore şi-a tras port popular si a ras mustatza.

Profitand de faptul ca zilele trecute regele manelar a facut parastasul de 7 ani de la moartea bunicului acestuia,Guta Voda de Hunedoara,regele impreuna cu mama Omida, la rugamintea bunicului acestuia ,l-au imbracat intr-un costum Armani iar costumul popular cu care era imbracat bunicul l-a luat Gutza. La emisiunea Tezaur Folcloric Guta a declarat "Costumul a fost purtat de bunicul meu o singura data, cat a fost in mormant,este aproape nou,si sunt foarte mandru ca mi l-a dat mie , oricum am sa-l port nu numai pe scena dar si la serbarea de sfarsit de an scolar,fiind primul din familia mea care a luat examenul de capacitate " .De asemeni Guta a mai luat de la bunicul sau si dantura de aur intentionand astfel sa schimbe dintii sai, care zgaraiau podeaua, daca nu tinea gura inchisa.

Nicolae Guta a ramas fara mustata dintr-un accident,manelarul s-a tre­zit într-o dimi­nea­ţă şi, somnoros,buhait de bautura,dupa ce sa cacat, vrând să se stearga,a luat drujba in loc sa ia periuta de dinti ,şi-a ciun­tit ne­­glijent mustaţa, după care s-a pus pe plâns de ciudă ,deoarece mustatile jucau un foarte important rol tactil, el folosindu-se de mustati pentru a avea o cat mai buna orientare in spatiu.Cel mai mult Guta folosea mustatile pentru a verifica daca hrana prezinta semne de viata. Nu este de neglijat nici faptul ca mustatile il ajutau sa aprecieze distanta dintre doua obiecte si daca aceasta distanta ii permite trecerea.Oricum s-a observat in videoclipurile artistului ca intotdeauna cand e vorba se se strecoare printre doua obiecte , el introducea intai botul blanit si capul ,mustatile de pe bot sunt in tot acest timp tinute drept.Daca este nevoie sa isi stranga mustatile pentru a trece, inseamna ca locul este prea stramt si exista pericolul sa ramana blocat. In asemenea situatii, va renunta si isi va cauta alta trecatoare. Mustatile lui Guta au ajuns acum la loc de cinste langa juvita lu Basescu, nasul lui Michael Jackson la Muzeul Manelarului Roman. Nicolae Guta incearca acum din raspuderi sa o convinga si pe fiica sa Nicoleta sa dea jos mustata,dar aceasta refuza afirmand ca nu are rost sa o dea jos atata timp cat nu are purici in ea si mai ales ca doreste sa intre Cartea Recordurilor detronand o felina a carei mustata masoara nici mai mult nici mai putin de 17,5 cm.


Oricum noul look îl întine­reşte. Mai mult, are un succes şi mai mare la repre­zen­tantele sexu­lui slab. "Cam cu 60%", spune regele manelelor, în timp ce îşi rade cele câteva fire de mustaţă care i-au crescut in ureche.

Vezi noul videoclip al regelui cu noul look

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu